În ţara lui „Nimeni”
… poţi merge nicăieri. Să vezi nimicul din lume.
Şi să plonjezi în neant. Nu-ţi fie teamă. O să te ţină la suprafaţă.
Ca o apă sărată …
Să ai grijă numai să nu-ţi intre abisul în ochi!
Prin ţara asta m-am plimbat sâmbătă. Dar mai ales duminică.
Excelent!
Sper că maşina nu are nevoie de reparaţii serioase după ce a fost chinuită în „Ţara lui Nimeni”…
@Dungha: Mulţumesc!
@ Costea: A zis cineva ceva de vreo maşină pe aici?
he!-he!
Ăştia ca să facă economie au uitat să monteze paliere…
@ Catalin: Nu era vorba de economie. Drumul era in curs de asfaltare …
Acesta este drumul catre Nicicând….
transalpina?
ai idee cam cat a mai ramas neasfaltat? (mi-as cam dori sa nu-l termine prea repede sau daca-l termina, sa nu se bata prea tare cu pumnii in piept si sa afle tot gratangiu de fapta astora…)
Drumul asta de niciunde care duce nicaieri nu se va termina niciodata. Cata clarviziune!
@Cosmin: Drumul e cam jumatate asfaltat. Si eu as prefera sa ramana asa salbaticit si inaccesibil pentru populatia consumatoare de gratare si manele. Din pacate era deja destul de multa lume pe acolo…
@Catalink: Obiectii? 😀
Oanaaaa! Vezi că eşti pe contrasens!!! 🙂
Ca să nu-ţi intre abisul în ochii … îi închizi!
E in regula. Nu era prea intensa circulatia pe acolo. Din fericire …
tare frumos mai „legi” cuvintele de imagini….
sa scrii, Oana!
Multumesc frumos, Doina. Abia am inceput sa „deschid gura”. Le-am tinut mult inchise pe bietele cuvinte si acum am senzatia ca se bulucesc afara. Mi-am facut curaj si le-am lasat sa iasa. 🙂